Cunoscut în documente încă din sec al XVI-lea, satul Orțăști, situat la 17 km de Tg. Neamț, se pare că este printre primele sate de pe Valea Moldovei , atestat documentar pentru prima dată la 20 decembrie 1518 , în mod indirect şi în mod direct , la 29 ianuarie 1522.
Însă , prin compararea celor două documente redactate in vremea domniei lui Ștefăniță Vodă, se poate observa că este vorba de aceeaşi moşie (acelaşi sat). Tot din aceste documente reiese şi faptul că aşezarea exista încă din vremea lui Alexandru cel Bun - „ şi au vândut din uricul lor drept pe care l-au avut de la Alexandru voevod " , deci acest sat pare să fie mai vechi , cel puţin de prin secolul al XV-lea , dacă nu chiar din secolele XIII-XIV , fapt constatat şi în urma cercetărilor intreprinse de istoricii Mircea D.Matei şi Emil I.Emandi şi a săpăturilor arheologice , din anii 1981 -1982 , efectuate de către arheologii Lia Bătîna , Adrian Bătrîna , Ion Vatamanu şi Ştefan Scorţanu .
Cercetările au scos la iveală o temelie a unei biserici ce avea în interior o necropolă şi o curte feudală între satele Orţeşti (com. Drăgăneşti,Neamţ) şi Giuleşti (com.Boroaia ,Suceava ) , ce au fost datate ca fiind de la sfârşitul veacului al XIII - lea şi începutul celui de-al XIV -lea. Trebuie subliniat faptul că biserica ca şi curtea au fost incendiate în timpul campaniei lui Matei Corvin în Moldava (1467) , apoi au fost refăcute şi din nou incendiate în timpul invaziei tătare din anul 1510 , când a fost jefuită şi Mânăstirea Bogdăneşti ( Râşca ).
Biserica cu hramul « Sfântul Dimitrie » din satul Orțăști a fost construită în anul 1937 de catre Toader Maxim din Boroaia sub conducerea preotului Varganici Vasile și a cântărețului Pienescu Constantin.
Biserica este in forma de cruce, în exterior este placată cu lemn si acoperită cu tablă. În anul 1947 s-a pictat catapeteasma de către călugărul Ghervase Hurubaru, iar pictura interioară s-a realizat în anul 1983 de către pictorii Oprea Olteanu si soția sa, Cornelia.
În anul 1988 s-a ridicat si o casa de praznuire ce are fundatie din beton, pereti din bca si este acoperita cu tabla. Datorită faptului ca clopotele erau în turnul mare al bisericii, iar construcția era expusă la deteriorare datorită rezonanței, Consiliul bisericesc a hotărât în anul 2001-2004 construirea unei clopotnițe la intrarea în curtea bisericii sub îndrumarea pr. Cotfase Mihai și cu sprijinul enoriașilor din satele Orțăști și Cornilești (Târzia).